Cred ca toate mamele au trecut sau trec printr-o forma mai usoara sau mai adanca de depresie.Poate nu atat depresie, cat o acutizare a trairilor, a oricarui fel de traire. Sa plangi din nimic (chiar si la desene animate, sau la reclame!)cred ca nu e un fapt care sa mi se fi intamplat numai mie.
E o perioada in care orice se intampla in jur, orice cuvant ti se spune, capata proportii uriase. Suferi mai adanc, te bucuri absurd, te pomenesti razand sau plangand in situatii care altadata nu trezeau nimic in tine. Si, aici vine partea importanta, ceilalti NU INTELEG deloc ce se intampla cu tine. Evident, pentru ca ei nu resimt aceeasi schimbare. E drept, la nivel teoretic, toata lumea stie ca sunt niste dezechilibre hormonale dupa nastere, ca sunt "firesti" emotiile astea, ca se poate sa mai cazi in depresie, dar, repet, toata aceasta "intelegere" este pur teoretica.
Si de aici pot aparea problemele.
Probleme pentru ca, in lipsa unei intelegeri reale, in lipsa protejarii mamei, a ajutorului "competent", multe femei ajung la limita, la limita sanatatii mintale, la limita rezistentei organismului. Iar unele chiar o depasesc.
Intr-un cerc restrans de prietene, deci raportat la o parte infima din totalul mamelor, pot enumera, ca "efecte" ale acestui tip de dezechilibru, de la vitiligo (depigmentarea pielii pe fond de stres), la anxietate, atacuri de panica, anorexie etc., unele dintre afectiuni necesitand tratament medical sustinut, pentru a putea fi remediate. In presa citim, de asemenea, despre cazurile grave de depresie, cu finaluri tragice...
Concluzia: NU e de joaca.
Cauzele sunt de mai multe categorii. Fireste ca sunt si transformarile fizice, chimice suferite de corpul femeii in cursul sarcinii, dar cele mai importante schimbari apar, cred, din instinctul matern exacerbat de momentul nasterii, de nevoia aceasta vitala de a proteja puiul care duce la o acutizare a perceptiilor. Trebuie sa simti tot, sa prevezi orice potential pericol, sa intelegi intr-o fractiune de secunda tot ce se intampla in jur si posibilele consecinte. Deci dintr-o data o incordare teribila a fiintei. La aceasta se suprapune dublarea sau chiar triplarea activitatilor zilnice, a grijilor casnice. Si aici apare un teribil conflict interior: nu mai ai timp de nimic, nu reusesti sa faci perfect tot ceea ce ti-ai propus (si este absoluta nevoie sa faci), de la clasica ingrijire a casei, pana la necesitatile primare de autocuratire..
Nu mai spun de faptul ca tu ca mama dispari ca "persoana". Nimic din ceea ce faceai "inainte" nu-ti mai este accesibil (din lipsa de timp). Nu mai stii de multe ori nici in ce zi a saptamanii te afli. Stii numai de papa, pampers, baita, nani ...
Este cineva care sa inteleaga aceste lucruri? Sotul? Bunicii? Prea putin probabil.
Singurele persoane care te pot intelege cu adevarat sunt alte mame. Atat. Poate, din amintiri, mama ta, daca o mai ai langa tine.
Iata de ce, iti propun sa vorbim. Ne poate ajuta. Putem gasi solutii, ne putem sfatui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu